Susține candidaturile pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților

PLAN ROMÂNIA

PLAN România

Zece pentru România

România este în prezent a șasea țară din UE după numărul de locuitori și a opta ca suprafață, dar, de mulți, prea mulți ani, se află în coada clasamentelor europene pentru mai toate celelalte repere. Împreună însă, exploatând înțelept resursele de care dispunem, cu un PLAN bine întocmit, noi suntem convinși că putem aduce România între primele zece țări europene în cel mult un deceniu. 

Ne propunem să reconstruim România noastră cea minunată, autentică, caldă, muncitoare, plină de tradiții, astfel încât să fie țara în care să trăiască în bunăstare toți cetățenii și în care să dorească să se întoarcă milioanele de români plecați, alungați de condițiile de trai, de lipsa de respect și de oportunități. Vrem să fim o națiune care crede în potențialul ei, o țară în care să reînvie speranța că se poate într-adevăr altfel, că se poate mai bine.

Învățând din experiențele politice ale ultimilor 30 de ani, PLAN va acționa pentru schimbarea radicală a acestei situații, prin promovarea unor obiective curajoase dar și realiste, în care se regăsesc integral principiile și valorile noastre.

Înțelegând că un program politic este un instrument în evoluție, ce necesită inevitabil ajustări și actualizări periodice funcție de evoluțiile interne și internaționale, considerăm că următoarele cinci puncte sunt fundamentul pe care trebuie să se așeze toate politicile publice pe termen mediu-lung:
1. Promovarea în poziții de responsabilitate a persoanelor cu pregătire pe domeniul de competență

Promovarea în poziții de responsabilitate, pe baza unui set de criterii transparente, clar formulate, numai a acelor persoane cu pregătire pe domeniul de competență, care au calificări reale, cetățeni care nu au venit în politică în căutarea unui loc de muncă, persoane cu realizări cuantificabile care să se constituie într-o garanție pentru atingerea obiectivelor asumate. 

Demararea și promovarea în ritm accelerat, cu largă consultare populară, a unui proces de clarificare a competențelor executive în stat, astfel încât, întărind mecanismele de “checks and balances”, să se evite suprapunerile de atribuțiuni ce au permis în mod sistematic politicienilor din fruntea statului asumarea privilegiilor dar evitarea răspunderilor. (ex.: raporturi președinte – premier, funcționarea CSAT, etc).

Să înțelegem că în prezent avansul tehnologic permite consultarea mult mai facilă, cu frecvență sporită și în timp util a populației pe temele de interes public și că oamenii trebuie să aibă încredere că opiniile lor contează și sunt respectate. Să reamintim neobosit votantului dar și politicianului art. 2.1 din Constituție ce spune “Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”. 

Toți politicienii de top din ultimii 20 de ani au vorbit despre nevoia unei asemenea măsuri dar ea a fost amânată sistematic din dorința de a nu “tulbura bazinele electorale” și a nu pierde sprijinul “baronilor locali”. S-au vehiculat mai multe variante, unele de real interes, noi susținem o reducere a județelor și o reașezare a lor pe structura actuală a Curților de Apel (15). 

O clasă de mijloc bine dezvoltată reprezintă un garant dar și un gardian puternic al democrației, ținând la distanță mișcările extremiste. Atunci când clasa de mijloc se micșorează, gradul de democrație tinde să scadă ca o consecință directă. Vom acționa pentru înțelegerea și recunoașterea rolului fundamental ce revine într-o democrație clasei de mijloc, promovând măsuri financiar-economice de natură a facilita dezvoltarea și consolidarea accelerată a acesteia.

PLAN România

Hai să schimbăm împreună România!

Pagini oficiale:

Distribuie prezenta pagină pe: