1. Dispoziții generale
Art. 1.1. Partidul LIGA ACȚIUNII NAȚIONALE este o organizație politică, persoană juridică de drept public, organizată în conformitate cu prevederile Constituției României, ale Legii partidelor politice nr. 14/2003, precum și cu prevederile prezentului Statut.
Art. 1.2. Denumirea integrală a partidului este PARTIDUL LIGA ACȚIUNII NAȚIONALE.
Art. 1.3. Denumirea prescurtată a partidului este PLAN.
Art. 1.4.(1) Semnul permanent al Partidului este o reprezentare stilizată a Acvilei de munte, pasărea de pe drapelul României. Poziția verticală a aripilor și ilustrarea păsării în plin avânt, sugerează traiectoria ascendentă, aspirații înalte, dorința de ridicare la înălțime și depășire a limitelor.
(2) Reprezentarea grafica a semnului permanent, atât alb-negru, cât și color, este reprodusă în Anexa 1, parte integrantă a prezentului Statut.
(3) Semnul electoral al partidului este același cu semnul permanent al partidului.
Art. 1.5.(1) Sediul central al partidului este situat în Municipiul București, la adresa indicată în actul de constituire.
(2) Sediul central va putea fi modificat prin decizia Biroului Permanent.
2. Scopul si obiectivele
Art. 2.1. PLAN are ca scop construirea unei Românii moderne, puternice și respectate, o Românie care își definește cu claritate și curaj și își promovează cu hotărâre interesele, o țară în care legea este aceeași pentru toți și unde valoarea și contribuția individuală sunt recunoscute și recompensate pe măsură, o țară capabilă să asigure pentru toți cetățenii o viață demnă, în care drepturile și libertățile fundamentale sunt respectate în aceeași măsură cu valorile și tradițiile neamului românesc.
Art. 2.2. PLAN urmărește exclusiv obiective politice, respectând și promovând principiile democrației ca sistem politic.
Art. 2.3. Obiectivele PLAN vizează prioritar:
- Respectarea și promovarea valorilor și intereselor Naționale, a principiilor democrației constituționale, pluralismului politic, drepturilor și libertăților fundamentale, promovarea competenței, meritului, moralei, coeziunii sociale și implicării active în viața publică a cetățenilor.
- Asigurarea securității Naționale, apărarea suveranității, independentei, unității statului și integrității teritoriale a României;
- Dezvoltarea unei economii de piață funcționale, susținerea rolului proprietății și a inițiativei private ca factori esențiali pentru progresul României.
- Crearea condițiilor pentru dezvoltarea unei clase mijlocii solide și stabile în societatea românească.
- Descentralizarea procesului decizional, creșterea rolului comunităților locale în viața României.
- Promovarea unei administrații publice profesioniste, competente, eficiente, aflată numai în slujba cetățeanului.
- O justiție independentă, eficientă și predictibilă, care să asigure respectarea legii, un sistem legislativ și fiscal predictibil.
- Dezvoltarea unei sistem educațional de calitate, în pas cu evoluțiile sociale și științifice actuale, capabil să formeze competențele necesare pentru o adaptare eficientă la provocările actuale ale pieței muncii și mediului în general.
- Dezvoltarea unui sistem sanitar public care să ofere un act medical de calitate și respectarea drepturilor pacienților, în condiții de folosire eficientă a resurselor.
- Promovarea de oportunități egale, combaterea oricăror forme de discriminare în viața politică, socială sau economică.
- Promovarea unor programe eficiente de protecție socială adresate celor cu adevărat vulnerabili.
- Recunoașterea, susținerea și protejarea intereselor românilor de pretutindeni.
- Promovarea unor politici de protejare durabilă a mediului; protejarea și valorificarea rațională și eficientă a resurselor naturale de care dispune țara noastră.
3. Membrii
Art. 3.1. Poate fi membru al PLAN orice cetățean român sau cetățean al UE cu domiciliul în România care îndeplinește cumulativ următoarele criterii:
- are drept de vot potrivit Constituției României;
- nu i-a fost interzisă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă îngrădirea sau pierderea drepturilor politice sau cetățenești;
- aderă la valorile și la principiile prevăzute în statutul și programul politic al partidului și se angajează să le respecte.
Art. 3.2. Admiterea unui nou membru se face în baza completării unui formular tip de adeziune adresat electronic sau depus la sediul organizației locale pe raza căreia solicitantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă, respectiv unde dorește să activeze. Dacă o astfel de organizație nu există, cererea se adresează filialei județene sau a municipiului București. Împreună cu cererea, solicitantul va depune și o declarație pe proprie răspundere că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru deținerea acestei calități. Reprezentantul împuternicit al Secretarului General va putea solicita informații suplimentare, în măsura in care acestea vor fi necesare pentru soluționarea cererii de adeziune.
Art. 3.3. Cererea de admitere a unui nou membru se soluționează de către CABINETUL EXECUTIV al organizației respective în termen de maxim 30 de zile de la data depunerii acesteia. Decizia de admitere sau respingere a cererii va fi comunicată solicitantului în termen de maxim 10 zile de la soluționare. Registrul unic de evidență a membrilor constituie evidența persoanelor care fac parte din PLAN. Informațiile conținute în Registru sunt confidențiale.
Art. 3.4. Un membru își poate desfășura activitatea într-o singură organizație locală.
Art. 3.5. Un membru poate solicita transferul într-o altă organizație locală. Cererea de transfer va fi adresată Președintelui organizației în care membrul respectiv dorește să se transfere. Decizia de admitere sau respingere a cererii de transfer revine CABINETULUI EXECUTIV al organizației în care membrul dorește să se transfere și va fi comunicată atât solicitantului cât și filialei din care se transferă.
Art. 3.6. De la data admiterii cererii de transfer, solicitantul devine membru al Filialei Locale respective și își pierde calitatea de membru al Filialei Locale din care s-a transferat.
Art. 3.7. Calitatea de membru al PLAN se pierde prin:
- demisie;
- excludere din PLAN, în condițiile prevăzute de prezentul statut;
- deces;
- înscrierea într-un alt partid politic;
- prin pierderea drepturilor civile printr-o hotărâre definitivă.
Art. 3.8. Calitatea de membru al PLAN se suspendă:
- la cerere;
- disciplinar, ca urmare a unei sancțiuni aplicate de Partid.
Art. 3.9. Un membru al PLAN poate fi suspendat, conform prevederilor prezentului statut, din calitatea sa de membru. Pe perioada suspendării, acesta nu-și poate exercita drepturile ce decurg din calitatea de membru de partid, păstrează însă obligația de a respecta îndatoririle membrilor PLAN.
Art. 3.10. Membrii PLAN au următoarele drepturi:
- să participe și să voteze la Adunarea Generală a organizației locale căreia îi aparține precum și la ședințele tuturor organelor partidului din care face parte;
- să aleagă și să fie aleși în organismele de conducere ale partidului;
- să propună și să fie propuși pentru a candida pe liste electorale, în condițiile legii, la alegerile locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentare;
- să aibă inițiative politice și să-și exprime, în cadru organizat, opinia cu privire la activitatea și opțiunile politice ale partidului, la activitatea organismelor de conducere din propria organizație;
- să fie informați cu privire la activitatea organizației din care face parte, a organismelor de conducere, precum și cu hotărârile conducerii PLAN;
- să se adreseze COMISIILOR DE ARBITRAJ față de orice decizie a organelor partidului, conform competenței COMISIILOR DE ARBITRAJ;
- să se transfere de la o organizație la alta;
- să demisioneze din PLAN, cu efect imediat.
Art. 3.11. Membrii PLAN au următoarele îndatoriri:
- să cunoască și să respecte statutul, programul politic, valorile și principiile PLAN;
- să respecte și aplice deciziile organelor de conducere ale PLAN;
- să nu întreprindă acțiuni în contradicție cu obiectivele politice ale PLAN și să nu prejudicieze, prin luări de poziție publice, interesele legitime ale PLAN;
- să respecte caracterul confidențial al documentelor și informațiilor interne cu care au luat contact în cadrul PLAN;
- să prezinte public opinii sau informații în numele PLAN doar dacă au fost mandatați în acest sens;
- să plătească cotizația lunară de membru;
- să aibă o conduită morală și demnă;
- să îndeplinească cu responsabilitate și profesionalism mandatul primit în cazul delegării sau participării în numele PLAN la exercitarea funcțiilor în care au fost desemnați.
Art. 3.12. Membrii PLAN răspund disciplinar în următoarele situații:
- sunt condamnați penal prin hotărâre judecătorească definitivă pentru fapte de corupție sau alte infracțiuni săvârșite cu intenție;
- sunt condamnați penal pentru fapte comise în timpul mandatului deținut în administrația locală sau centrală;
- apar date concludente care indică încălcări grave ale valorilor asumate de către PLAN;
- nu își respectă obligațiile prevăzute în Statut;
- nu-și îndeplinesc sarcinile asumate;
- comit fapte care prejudiciază grav imaginea PLAN, inclusiv prin difuzarea neautorizată de informații privind activitatea PLAN;
- au un comportament public care lezează demnitatea umană și valorile promovate de PLAN.
Art. 3.13. In funcție de gravitatea faptelor, membrilor PLAN le pot fi aplicate următoarele sancțiuni:
- avertisment scris;
- suspendare din funcție;
- destituire din funcție;
- retragerea sprijinului politic pentru funcția deținută în administrația publică;
- suspendarea calității de membru al PLAN pe o perioada determinată;
- excluderea din PLAN.
Art. 3.14. Motivele care conduc la sancționarea unui membru, se comunică acestuia din urma, având dreptul de a se apăra. Faptele, acțiunile sau conduitele care constituie motiv de sancționare se comunică membrului de partid înainte de luarea deciziei de sancționare, astfel încât acesta să-și poată exercita dreptul apărare.
Art. 3.15. În cazul aplicării unei sancțiuni, membrul astfel sancționat poate formula împotriva acesteia o contestație care se va judeca de către COMISIA DE ARBITRAJ în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea contestației. Hotărârea COMISIEI DE ARBITRAJ este definitivă.
Art. 3.16. Sancțiunile privind nerespectarea Statutului și a regulamentelor PLAN se decid de către CABINETUL EXECUTIV.
Art. 3.17. Sancțiunile disciplinare se decid cu votul majorității membrilor CABINETULUI EXECUTIV al organizației respective.
Art. 3.18. Sancționarea membrilor care nu ocupă funcții la niciun nivel, în interiorul sau în afara PLAN, alese sau numite, se decide prin hotărâre de către CABINETUL EXECUTIV al organizației în care aceștia activează.
Art. 3.19. Sancționarea membrilor care ocupă funcții la nivel local, în interiorul sau în afara PLAN, alese sau numite, se decide, prin hotărâre, de către CABINETUL EXECUTIV al organizației de nivel imediat superior.
Art. 3.20. Sancționarea membrilor ce ocupă funcții la nivel județean sau asimilat, în interiorul sau în afara PLAN, alese sau numite, se hotărăște de către CABINETUL EXECUTIV NAȚIONAL.
Art. 3.21. Hotărârea de sancționare se comunică celui sancționat, în scris, în cel mult 5 zile de la adoptare.
Art. 3.22. Pentru neplata cotizației timp de 6 luni consecutive, membrului respectiv i se suspendă de drept calitatea de membru. Suspendarea se constată de către CABINETUL EXECUTIV al organizației din care face parte, în prima ședință după împlinirea termenului. Achitarea cotizației restante obligă CABINETUL EXECUTIV al organizației să constate încetarea suspendării în prima ședință ulterioară achitării.
4. Organizarea Partidului Liga Acțiunii Naționale
4.1. PLAN este organizat pe criteriul administrativ-teritorial și se constituie din organizații teritoriale. PLAN este organizat și funcționează pe întreg teritoriul țării, la nivel central, județean sau de sector al Municipiului București și la nivel local. În cadrul organizațiilor se pot constitui Comisii, grupuri de lucru, departamente și structuri cu ajutorul cărora să își promoveze obiectivele.
Secțiunea I. Organizarea la nivel CENTRAL
Art. 4.2. Structura de conducere la nivel central are patru paliere organizaționale:
- CONVENȚIA NAȚIONALĂ (CN), în continuare ”CONVENȚIE”;
- FORUMUL NAȚIONAL (FN), în continuare ”FORUM”;
- CONSILIUL PERMANENT NAȚIONAL (CPN), în continuare ”CONSILIU”
- CABINETUL EXECUTIV NAȚIONAL (CEN), în continuare ”CABINET”
Art. 4.2.1. CONVENȚIA NAȚIONALĂ
(1) CONVENȚIA este organul suprem de conducere al Partidului și se convoacă o data la 4 ani cu votul majorității simple a CABINETULUI sau votul a două treimi din CONSILIULUI, la propunerea Președintelui partidului.
(2) CONVENȚIA se convoacă în mod extraordinar atunci când interesele PLAN sau organizatorice o impun, la propunerea a cel puțin două treimi din membrii CABINETULUI, CONSILIULUI sau a Președintelui.
(3) Convocarea CONVENȚIEI se face cu acordul Președintelui.
(4) Organizarea CONVENȚIEI este anunțată cu minim 30 de zile înainte de data desfășurării, iar a celei extraordinare cu minim 14 zile înainte.
(5) Norma de reprezentare, propunerea de ordine de zi, locul de desfășurare sunt stabilite de către CABINET.
(6) Delegații la CONVENȚIE sunt aleși prin vot secret de organizațiile teritoriale, care le acordă un mandat de reprezentare.
(7) CONVENȚIA are următoarele atribuții:
– dezbate și aprobă principalele direcții de acțiune politică;
– stabilește strategia PLAN;
– adoptă sau modifică Programul PLAN;
– adoptă sau modifică Statutul PLAN;
– aprobă raportul COMISIEI CENTRALE DE ARBITRAJ (CCA) și raportul COMISIEI CENTRALE DE CENZORI (CCC);
– alege prin vot secret Președintele Partidului, Prim-vicepreședintele, Șeful CANCELARIEI, vicepreședinții, secretarii executivi;
– alege prin vot secret componența COMISIEI CENTRALE DE ARBITRAJ, a COMISIEI CENTRALE DE CENZORI și a COMISIEI CENTRALE DE ETICĂ;
– decide printr-o majoritate de două treimi schimbarea numelui și a semnului electoral al PLAN, reorganizarea care poate consta în comasare, prin absorbție sau fuziune, ori în divizare totală sau parțială, formarea alianțelor electorale și politice de la nivel central;
– adoptă declarații politice, programe și rezoluții;
– nominalizează candidatul PLAN la alegerile prezidențiale;
(8) La CONVENȚIE participă membrii în funcție ai FORUMULUI și delegații aleși de Adunările Județene, conform normei de reprezentare stabilite de CABINET.
(9) Congresul este statutar constituit în prezența a jumătate plus unu din numărul delegaților, iar deciziile se iau cu majoritatea simplă a celor prezenți, cu excepția situațiilor în care statutul prevede altfel.
Art. 4.2.2. FORUMUL NAȚIONAL
(1) Se întrunește anual sau în ședință extraordinară la cererea Președintelui PLAN, la convocarea CONSILIULUI sau a CABINETULUI, cu votul majorității membrilor sau la solicitarea unei treimi din numărul membrilor săi și este statutar dacă participă majoritatea simplă a membrilor care îl compun.
(2) În FORUM se pot adopta hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți, dacă sunt prezenți cel puțin două treimi din numărul membrilor acestuia sau cu majoritate de doua treimi în cazul în care prezența este mai mică de două treimi din membri.
(3) Ședințele ordinare ale FORUMULUI sunt convocate cu cel puțin 15 zile înainte, iar cele extraordinare cu cel puțin 7 zile înainte.
(4) Membrii FORUMULUI se întrunesc în prima ședință pentru stabilirea responsabilităților vicepreședinților și a membrilor după consemnarea în Registrul partidelor politice de la Tribunalul București a schimbărilor operate la CONVENȚIE care stabilește noul statut și noua denumire a partidului în termen de cel mult 6 luni de zile.
(5) FORUMUL are următoarele atribuții:
– modifică Statutul, prin votul majorității de două treimi; FORUMUL la care se hotărăște schimbarea Statutului este statutar daca sunt prezenți două treimi din delegați;
– adoptă Programul politic, strategia și orientarea PLAN, pentru perioada dintre două sesiuni ale FORUMULUI;
– aprobă orice alte hotărâri de interes major cu privire la activitatea PLAN;
– poate exclude, suspenda sau demite orice membru din funcția de conducere deținută în PLAN, pentru abateri disciplinare grave sau neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin conform funcției, după decizia definitivă a COMISIEI CENTRALE DE ETICĂ;
– aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al PLAN, Regulamentele de funcționare ale COMISIEI CENTRALE DE ARBITRAJ, a COMISIEI CENTRALE DE CENZORI și a COMISIEI CENTRALE DE ETICĂ;
– adoptă declarații politice, programe și rezoluții;
– nominalizează la propunerea CABINETULUI candidații partidului la alegerile parlamentare și europarlamentare, cu majoritate simplă. FORUMUL în care se nominalizează candidații este statutar dacă sunt prezenți două treimi din delegați;
– nominalizează la propunerea CEBINETULUI sau a filialelor județene candidații partidului la alegerile pentru președinția Consiliilor Județene și la primăriile orașelor reședință de județ, cu majoritate simplă.
(6) Componența FORUMULUI este următoarea:
– membrii CONSILIULUI;
– președinții organizațiilor Județene și ale sectoarelor Municipiului București;
– șefii secretariatelor generale județene, ale Municipiului București și sectoarelor Capitalei.
Art. 4.2.3. CONSILIUL PERMANENT NAȚIONAL
(1) CONSILIUL este format din:
– membrii CABINETULUI;
– vicepreședinții coordonatori regionali;
– secretarii executivi din Cancelaria Centrală;
– președintele organizației Municipiului București;
– conducători ai altor structuri/organizații ale Partidului, în cazul în care aceștia nu sunt aleși în funcția de secretar executiv din Cancelaria Centrală sau vicepreședinte.
(2) CONVENȚIA sau FORUMUL pot alege drept membri ai CONSILIULUI și alte persoane, până la 40 de membri în total.
(3) CONSILIUL se întrunește trimestrial sau de câte ori este nevoie la convocarea Președintelui PLAN sau a CABINETULUI.
(4) CONSILIUL are următoarele atribuții:
– pune în aplicare hotărârile CONVENȚIEI și ale FORUMULUI;
– ia hotărâri necesare îndeplinirii obiectivelor PLAN;
– analizează activitatea filialelor județene și de sector ale Municipiului București, cât și a celorlalte organizații de partid;
– adoptă declarații politice, programe și rezoluții;
– analizează și aprobă trimestrial Raportul de activitate al CABINETULUI;
– îndeplinește orice alte atribuții ce derivă din prezentul Statut;
– nominalizează, la propunerea CABINETULUI, reprezentanții PLAN în demnități publice centrale, la nivel de ministru, ministru delegat, secretari de stat, șefi de agenții, departamente, oficii și alte instituții centrale, cu majoritate calificată;
– aprobă la propunerea CABINETULUI suspendarea sau destituirea președinților sau a altor cadre de conducere a organizațiilor județene;
– aprobă la propunerea CABINETULUI înființarea sau desființarea structurilor funcționale ale PLAN;
– desemnează purtătorii de cuvânt ai PLAN.
– între CONVENȚII, la propunerea Președintelui PLAN, aprobă completarea structurii CABINETULUI, prin suplimentarea numărului de locuri și numiri interimare.
Art. 4.2.4. CABINETUL EXECUTIV NAȚIONAL
(1) CABINETUL este forul de conducere operativ, care se întrunește lunar sau ori de câte ori se impune, la convocarea Președintelui PLAN. Membrilor CEN li se vor comunica data, locul de desfășurare și ordinea de zi cu cel puțin 3 zile înainte.
(2) CABINETUL se compune din 5 membri:
– Președintele partidului;
– Prim-Vicepreședintele partidului;
– Șeful Cancelariei partidului;
– Vicepreședintele partidului pentru politici sociale;
– Vicepreședintele partidului pentru politici economice.
(3) Atribuțiile CABINETULUI sunt următoarele:
– elaborează norme și instrucțiuni de aplicare a hotărârilor CONVENȚIEI și ale FORUMULUI;
– coordonează activitățile interne și internaționale ale partidului între ședințele CONSILIULUI;
– pune în aplicare, în mod operativ, hotărârile CONSILIULUI, ale FORUMULI și ale CONVENȚIEI, urmărind respectarea și implementarea acestora de către toate organizațiile interne;
– organizează și stabilește contacte de colaborare cu celelalte formațiuni politice, sindicate, organizații ale societății civile, precum și cu instituțiile sau autoritățile publice;
– validează sau invalidează alegerile forurilor de conducere ale filialelor județene, ale sectoarelor Municipiului București, al Organizației Municipiului București, precum și pe cele ale altor structuri de Partid;
– în cazuri deosebite, ca urmare a activității necorespunzătoare a unor președinți sau a altor cadre de conducere a organizațiilor județene, poate propune CONSILIULUI suspendarea sau destituirea acestora;
– face propuneri CONSILIULUI pentru înființarea sau desființarea de structuri funcționale;
– stabilește criteriile de evaluare ale organizațiilor teritoriale ale partidului;
– validează și propune spre aprobare CONSILIULUI candidatul PLAN pentru funcția de Președinte al României și candidații la alegerile europarlamentare și parlamentare, cu majoritate calificată;
– aprobă propunerile de candidați pentru funcțiile de primari la nivelul municipiilor și de președinți ai Consiliilor Județene, înaintate de Secretariatele Generale Județene;
– desemnează liderii grupurilor parlamentare, prin majoritate calificată;
– orientează și coordonează activitatea grupurilor parlamentare și a grupului reprezentanților PLAN în administrația centrala;
– organizează și coordonează activitatea aparatului central al PLAN;
– elaborează bugetul anual de venituri și cheltuieli al PLAN;
– propune CONSILIULUI în vederea validării, până la următoarea CONVENȚIE, alegerea de noi membri interimari ai CONSILIULUI;
– aprobă numirea Secretarilor Executivi la propunerea Șefului Cancelariei Centrale.
Secțiunea a II-a. Organizarea la nivel TERITORIAL
Art. 4.3. Organizațiile TERITORIALE
Organizațiile TERITORIALE ale PLAN sunt:
- organizația MUNICIPIULUI BUCUREȘTI;
- organizații JUDEȚENE, precum și cele ale SECTOARELOR CAPITALEI care sunt asimilate unor filiale județene;
- organizații MUNICIPALE, ORĂȘENEȘTI sau COMUNALE;
- organizații LOCALE (de sat, cartier sau circumscripție electorală, inclusiv în diaspora).
Art. 4.3. 1 Organizațiile LOCALE
Organizațiile LOCALE se înființează când au un număr minim de 5 membri. Organizațiile COMUNALE, ca și cele ORĂȘENEȘTI, se înființează când au un număr minim de 10 de membri. Organizațiile MUNICIPALE se înființează când au un număr minim de 15 de membri.
Organizațiile JUDEȚENE se înființează când au un număr minim de 35 de membri și cel puțin o organizație comunală sau orășenească și una municipală.
Art. 4.3.2. Sediul organizației JUDEȚENE
Sediul organizației JUDEȚENE este, de regulă, în municipiul reședință de județ.
Art. 4.3.3. Organizațiile de SECTOR din municipiul București
Organizațiile de SECTOR din municipiul București se înființează cu minim 35 membri. Organizația BUCUREȘTI se înființează cu minim 3 organizații de sector.
Art. 4.3.4. Raporturile cu terți
În raporturile cu terți, organizațiile teritoriale sunt reprezentate de Președintele organizației sau de persoane din conducere, desemnate de acesta.
Art. 4.3.5. Comisii, departamente sau alte structuri
Pe lângă filiale și structurile de conducere, vor putea fi înființate și Comisii, departamente sau alte structuri cu activități specifice pe criterii care țin de anumite direcții de acțiune prioritare ale PLAN, din care pot face parte membrii Partidului.
Art. 4.3.6. Organizațiile teritoriale ale PLAN
Organizațiile teritoriale ale PLAN nu au personalitate juridică distinctă.
Art. 4.3.7. Organizațiile teritoriale
Organizațiile teritoriale pot deschide conturi la bancă și răspund de gestionarea acestora.
Secțiunea a III-a. Organizația MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Art. 4.4. Organizația CAPITALEI
Organizația CAPITALEI are o structură centrală care cuprinde și reprezentanții organizațiilor de sector.
Art. 4.4.1. CONSILIUL PERMANENT al Organizației CAPITALEI
Art. 4.4.1. CONSILIUL PERMANENT al Organizației CAPITALEI se compune din Președintele și vicepreședinții Organizației CAPITALEI, președinții și vicepreședinții organizațiilor de SECTOR, secretarul general al Organizației CAPITALEI și al organizațiilor de sector, Președintele organizației de TINERET.
Art. 4.4.2. CABINETUL EXECUTIV al Organizației CAPITALEI
CABINETUL EXECUTIV al Organizației CAPITALEI se compune din: Președinte, cei 6 președinți de sectoare, secretarul general al Organizației CAPITALEI.
Art. 4.4.3. Președintele Organizației CAPITALEI
Președintele Organizației CAPITALEI poate delega o parte din atribuții unuia dintre cei 6 președinți de sector.
Art. 4.4.4. Ședințele CONSILIULUI PERMANENT și CABINETULUI EXECUTIV
Ședințele CONSILIULUI PERMANENT și CABINETULUI EXECUTIV locale, sunt valide prin prezența majorității membrilor (50%+1), iar deciziile se iau de către majoritatea celor prezenți.
Secțiunea a IV-a. Funcțiile de conducere la nivel CENTRAL
Art. 4.5. Funcțiile de conducere la nivel central
Funcțiile de conducere la nivel central sunt următoarele:
- Președintele
- Prim-vicepreședintele;
- Șeful CANCELARIEI (Secretariatului General Central);
- Secretarii executivi ai PLAN;
- Vicepreședinții (pentru politici sociale, respectiv politici economice, respectiv coordonatori regionali);
- Membri simpli ai CONSILIULUI.
Art. 4.6. Președintele PLAN este garantul respectării principiilor, Programului și Statutului
Președintele PLAN este garantul respectării principiilor, Programului și Statutului, are mandat de 4 (patru) ani și îndeplinește următoarele funcții:
a) de reprezentare
– în relațiile cu oficialii și instituțiile din țară și din străinătate;
– în raporturile juridice cu instituțiile statului sau cu terți;
– în fața opiniei publice și mass-media;
– semnează documentele stabilite de legislația electorală la prezentarea candidaturilor pentru alegerile parlamentare și prezidențiale;
b) de conducere
– a FORUMULUI, a CONSILIULUI și a CABINETULUI;
– prezidează ședințele CONVENȚIEI și ale FORUMULUI și alternativ pe ale CONSILIULUI și pe cele ale CABINETULUI.
Art. 4.6.1. Președintele PLAN
- Răspunde pentru activitatea lui politică și administrativă în fața CONVENȚIEI.
- Are dreptul să își desemneze un număr de consilieri, pe care îi numește, îi revocă și cărora le stabilește atribuțiile.
- Desemnează trezorierul partidului.
- Poate angaja Partidul în relațiile cu terți cu mandatul CABINETULUI.
- Poate delega unele competențe potrivit Statutului, cu informarea CABINETULUI.
- Coordonează și îndrumă activitatea filialelor Județene și de sector ale Municipiului București împreună cu Prim-vicepreședintele și Șeful CANCELARIEI.
- Propune CONSILIULUI înființarea sau desființarea unor structuri funcționale ale PLAN.
Art. 4.6.2. În lipsa Președintelui PLAN
În lipsa Președintelui PLAN, atribuțiile sunt exercitate de Prim-vicepreședinte.
Art. 4.7. Prim-vicepreședintele PLAN
Prim-vicepreședintele PLAN reprezintă Partidul, alături de Președintele PLAN și de Șeful CANCELARIEI, în relațiile cu autoritățile statului, cu celelalte formațiuni politice și ONG-uri din tară și din străinătate, cu mas-media.
Art. 4.7.1. Prim-vicepreședintele
Prim-vicepreședintele exercită atribuțiile Președintelui PLAN în lipsa acestuia.
Art. 4.8. Vicepreședinții Partidului
- participă la deliberările și deciziile din structurile centrale ale partidului.
- reprezintă partidul în relațiile cu terți în limita unui mandat acordat de către partid.
- își pot asuma în urma unui mandat al CABINETULUI sau al CONSILIULUI atribuții funcționale și operaționale.
Art. 4.9. Șeful CANCELARIEI PLAN
- Coordonează și îndrumă activitatea secretarilor generali ai filialelor Județene și de sector ale Municipiului București.
- Răspunde de evidența membrilor Partidului și a tuturor organizațiilor locale.
- Organizează ședințele CABINETULUI, ale CONSILIULUI și ale FORUMULUI și pregătește, împreună cu Comitetul de Organizare, CONVENȚIA Partidului.
- Reprezintă Partidul în relațiile cu alte partide, ONG-uri din țară și străinătate.
- Coordonează și răspunde de activitatea CANCELARIEI Partidului.
- Propune CONSILIULUI înființarea sau desființarea unor structuri funcționale ale PLAN și sprijină activitatea acestora.
- Îndeplinește alte responsabilități organizatorice stabilite de Președintele PLAN sau de către CABINET ori CONSILIU.
- Stabilește atribuțiile Secretarilor Executivi ai PLAN.
Art. 4.9.1. Secretarii executivi ai PLAN
- Colaborează direct cu Șeful CANCELARIEI, pot asista la lucrările CABINETULUI și participă la lucrările CONSILIULUI.
- Pot fi însărcinați de către Șeful CANCELARIEI cu o parte din atribuțiile acestuia.
- Au în atribuții buna desfășurare a evenimentelor și a ședințelor Partidului.
Art. 4.10. Membrii simpli ai CONSILIULUI
- participă la deliberările și deciziile din cadrul CONSILIULUI, FORUMULUI și CONVENȚIEI.
- își pot asuma în urma unui mandat al CONSILIULUI atribuții funcționale și operaționale.
Art. 4.11. Organul de CONDUCERE al organizației (filialei) locale
Organul de CONDUCERE al organizației (filialei) locale este ADUNAREA GENERALĂ a membrilor. Adunarea generală se întrunește în ședința ordinară o dată la 4 ani și are următoarele atribuții:
- stabilește și inițiază acțiuni pentru promovarea valorilor și a programului PLAN în raza lor de activitate;
- pune în aplicare, la nivel teritorial, politica PLAN, hotărârile CONVENȚIEI, FORUMULUI și CONSILIULUI PERMANENT NAȚIONALE;
- stabilește și inițiază acțiuni pentru atragerea de noi membri și simpatizanți;
- adoptă hotărâri privind activitatea organizațiilor locale de pe raza lor teritorială;
- decide programul politic local;
- decide, cu avizul CONSILIULUI PERMANENT NAȚIONAL, alianțele politice la nivel județean;
- alege Președintele, vicepreședinții și ceilalți membri ai conducerii filialei, ca și membri ai CABINETELOR locale;
- coordonează și analizează activitatea consilierilor din cadrul Consiliului local și al Consiliului județean;
- analizează activitatea filialei și a reprezentanților partidului în administrația locală;
- aprobă bugetul anual de venituri și cheltuieli propus de CABINETUL local;
- aprobă raportul de activitate și raportul financiar anual ale CABINETULUI județean și descărcarea de gestiune;
- alege Comisia de arbitraj locală, formată din 3 membri;
- alege Comisia de cenzori locală, formată din 3 membri;
- alege Comisia de etică locală, formată din 3 membri;
- ridică probleme locale sau naționale pentru a fi discutate la ședințele CONSILIULUI, FORUMULUI sau la CONVENȚIA NAȚIONALE.
Art. 4.12. Adunarea generală
La Adunarea generală pot participa toți membrii organizației.
Art. 4.13. Conducerea EXECUTIVĂ a organizației locale
Conducerea EXECUTIVĂ a organizației locale este asigurată de un CABINET local.
Art. 4.14. CABINETUL local
CABINETUL local se întrunește de două ori pe lună sau ori de câte ori este necesar și are drept atribuții:
– derularea acțiunilor curente ale filialei;
– promovarea valorilor PLAN și a programului atât nemijlocit, în zona teritorială de responsabilitate, cât și în mediul online;
– prezentarea publică a pozițiilor PLAN la nivel local;
– organizarea unor evenimente și conferințe de presă;
– elaborează și diseminează comunicate de presă;
– primește cererile de înscriere în partid și ține evidența membrilor și simpatizanților;
– colectează cotizațiile membrilor și donațiile de la susținători;
– organizează pe plan local campaniile electorale;
– propune candidați pentru primării și consilii la nivel local în anii electorali;
– stabilește, cu avizul CONSILIULUI PERMANENT NAȚIONAL, strategia electorală la nivel local;
– desemnează delegații pentru FORUMUL NAȚIONAL și pentru CONVENȚIA NAȚIONALĂ conform normei de reprezentare stabilite la nivel central;
– propune, în urma votului prin majoritate simplă, candidați pentru alegerile locale.
Art. 4.15. CABINETUL local-componență
CABINETUL local se compune din 3 – 5 membri, în funcție de mărimea organizației, și are următoarea componență:
– în comune: președinte, vicepreședinte, secretar;
– în orașe, municipii: Președinte, 1-3 vicepreședinți, secretar.
Art. 4.16. CABINETUL județean
CABINETUL județean se compune din maximum 5 membri și are următoarea componență: președinte, 1-3 vicepreședinți, secretar.
Art. 4.17. Președintele filialei
Președintele filialei este ales de Adunarea Generală sau desemnat, ca interimar, până la întrunirea Adunării Generale a filialei, de către CABINETUL EXECUTIV NAȚIONAL sau de către CONSILIUL PERMANENT NAȚIONAL la propunerea unei treimi dintre membrii acestora.
Art. 4.18. Mandatul Președintelui de filială
Mandatul Președintelui de filială este de 4 ani. La propunerea Președintelui de filială, a unei treimi dintre membrii Adunării Generale sau a CABINETULUI local, Adunarea Generală alege până la 3 vicepreședinți ai unei filiale municipale, județene și de sector și un vicepreședinte la nivelul filialei comunale și orășenești.
Art. 4.19. Președintele de filială are următoarele atribuții
– conduce activitatea organizației locale în perioada dintre Adunările Generale;
– asigură legătura cu organele ierarhice de conducere și urmărește îndeplinirea hotărârilor acestora;
– reprezintă organizația în relațiile cu autoritățile, presa și cetățenii;
– asigură pregătirea și desfășurarea corespunzătoare a Adunărilor Generale;
– informează organele ierarhice de conducere asupra problemelor apărute în organizație și a propunerilor formulate în cadrul acesteia pentru luarea lor in discuție la nivel central;
– desemnează trezorierul organizației locale;
– pentru inactivitate, rezultate slabe, abuzuri de putere sau acțiuni neconforme cu valorile și programul politic al partidului, unui Președinte de filială i se poate retrage sprijinul politic și poate fi destituit în ședința CONSILIULUI PERMANENT NAȚIONAL sau a FORUMULUI NAȚIONAL la propunerea CABINETULUI EXECUTIV NAȚIONAL.
Art. 4.20. În cazul destituirii unui Președinte de filială
În cazul destituirii unui Președinte de filială, va fi numit de către CABINETUL EXECUTIV NAȚIONAL un Președinte interimar și se va indica termenul până la care se vor organiza alegeri.
Secțiunea a VI-a. Adoptarea hotărârilor
Adoptarea hotărârilor
Art. 4.21. Hotărârile PLAN, inclusiv cele ale forurilor de conducere centrale și ale organizațiilor sale teritoriale, se adoptă cu votul majorității simple (50%+1), majorității calificate (două treimi, patru cincimi sau prin unanimitatea membrilor respectivelor foruri). Dacă statutul nu prevede altfel, modalitatea de vot este prin majoritate simplă.
Art. 4.22. Hotărârile adoptate sunt obligatorii pentru toți membrii organizației.
Art. 4.23. Se acceptă votul electronic pe adresa oficială de email a Partidului, exprimat în ziua ședinței.
Art. 4.24. In cazul în care votul este nedecis, președintele respectivului for are două voturi.
Secțiunea a VII-a. Grupurile de inițiativă teritoriale
Grupurile de inițiativă teritoriale
Art. 4.25. Până la data organizării Adunării Generale de constituire, atribuțiile Adunării Generale și ale CABINETELOR locale sunt exercitate de Grupurile de inițiativă teritoriale.
Art. 4.26. Grupurile de inițiativă Județene se constituie cu avizul CABINETULUI EXECUTIV NAȚIONAL al PLAN.
5. Organele de jurisdicție, Etică și Control
Secțiunea I. Comisia de Arbitraj
Art. 5.1.Comisia de Arbitraj este structurată în:
(i) Comisia Centrală de Arbitraj;
(ii) Comisiile Județene de Arbitraj.
Art. 5.2. COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ este formată dintr-un Președinte și 4 membri și are următoarele atribuții:
– arbitrează diferendele între membrii de partid cu funcții în conducerea centrală a Partidului sau dintre ei și conducerea centrală a Partidului;
– soluționează contestațiile împotriva neregulilor în desfășurarea conferințelor Județene.
Art. 5.3. COMISIA JUDEȚEANĂ DE ARBITRAJ este formată dintr-un Președinte și 2 membri și are următoarele atribuții:
– arbitrează diferendele între membrii de partid ai organizației județene sau dintre ei și conducerea organizației județene;
– soluționează contestațiile împotriva neregulilor în desfășurarea conferințelor comunale, orășenești și municipale.
Secțiunea a II-a. Comisia de Cenzori
Art. 5.4. Comisia de Cenzori este structurată în:
1. Comisia Centrală de Cenzori;
2. Comisiile Județene de Cenzori.
Art. 5.5. COMISIA CENTRALĂ DE CENZORI este formată dintr-un Președinte și 2 membri și are următoarele atribuții:
– verifică gestiunea PLAN la nivel central;
– îndrumă și controlează activitatea COMISIILOR JUDEȚENE DE CENZORI;
– exercita atribuții prevăzute de lege pentru Comisiile de cenzori.
Art. 5.6. COMISIA JUDEȚEANĂ DE CENZORI este formată dintr-un Președinte și 2 membri și are ca atribuție verificarea gestiunii organizației Județene.
Secțiunea a III-a. Comisa de Etică
Art. 5.7.Comisia de Etică este structurată în:
– Comisia Centrală de Etică;
– Comisiile Județene de Etică.
Art. 5.8. COMISIA CENTRALĂ DE ETICĂ este formată dintr-un Președinte și 4 membri, aleși pentru un mandat de 4 ani.
Art. 5.9. În cazul în care o poziție devine vacantă, CABINETUL EXECUTIV CENTRAL poate propune prin majoritate simplă numirea unui interimar. Modificarea componenței interimare a COMISIEI CENTRALE DE ETICĂ este aprobată de către FORUMUL NAȚIONAL în prima ședință.
Art. 5.10. Următoarea CONVENȚIE are obligația sa aleagă membrii în locul membrilor interimari.
Art. 5.11. COMISIA CENTRALA DE ETICĂ va coordona și îndruma COMISIILE JUDEȚENE DE ETICĂ.
Art. 5.12. Membrii Comisiilor de Etică nu pot avea funcții de conducere în cadrul Partidului.
Art. 5.13. Comisia de Etică își va elabora propriul regulament de funcționare care va fi aprobat de CONVENȚIA NAȚIONALĂ cu majoritate simplă.
Între CONVENȚII, regulamentul CCE, elaborat sau modificat, este validat de către FORUMUL NAȚIONAL, până la prima CONVENȚIE.
Art. 5.14. Președintele Comisiei de Etică poate participa la orice ședință a unui for executiv cu scop consultativ în limita atribuțiilor Comisiei de Etică stabilite de statut, și fără drept de vot.
Art. 5.15. Comisia de Etică are dreptul de a solicita informații privind cazurile luate în discuție.
Art. 5.16. Informațiile de care dispune Comisia de Etică sunt confidențiale.
Art. 5.17. COMISIA CENTRALA DE ETICĂ are următoarele atribuții:
– se asigură că partidul funcționează conform Statutului și a regulamentelor adoptate;
– explică Statutul și regulamentele și poate propune modificări ale acestora;
– apară drepturile membrilor;
– deliberează asupra chestiunilor legate de comportamentul membrilor și asupra deciziilor partidului de la toate nivelurile;
– propune sancțiuni sau decizii CONSILIULUI PERMANENT NAȚIONAL și CABINETULUI EXECUTIV NAȚIONAL;
– își dă avizul, pe baza criteriilor stabilite în regulamentul de funcționare, asupra oportunității candidaturilor la alegerile prezidențiale, europarlamentare, parlamentare, pentru alegerea Președintelui consiliilor Județene și pentru alegerea primarilor în orașele reședință de județ.
– propune un regulament de funcționare care trebuie aprobat de către FORUMUL NAȚIONAL cu majoritate de două treimi.
6. Fondurile Partidului și Administrarea Patrimoniului
Secțiunea I. Fondurile partidului
Art. 6.1. Fondurile Partidului provin din:
– cotizații ale membrilor de partid;
– donații diverse și legale;
– venituri provenite din activități proprii;
– subvenții de la bugetul de stat acordate în condițiile legii.
Art. 6.2. Cotizațiile sunt obligatorii pentru fiecare membru. Pentru fiecare județ în parte cotizațiile se plătesc lunar, trimestrial, semestrial sau anual, cu aprobarea Secretarului General județean. Cei ce nu plătesc cotizațiile timp de 6 luni de la stabilirea lor pot pierde calitatea de membru și devin simpatizanți, la sesizarea Comisiei de Cenzori.
Art. 6.3. Cuantumul cotizației va fi stabilit în fiecare an prin decizia CONSILIULUI PERMANENT NAȚIONAL.
Art. 6.4. Organizațiile județene vor depune o cotă de 25% din cotizațiile încasate în contul central al Partidului.
Art. 6.5. Președinții organizațiilor județene sunt responsabili de colectarea cotizațiilor membrilor și evidența acestora în cadrul organizației pe care o conduc.
Art. 6.6. Operațiunile de încasări și plăți se efectuează prin conturi în lei și valută deschise la bănci din România.
Art. 6.7. Donațiile primite de la persoane fizice și juridice nu vor depăși plafoanele prevăzute de lege, iar la primirea donațiilor se va verifica și înregistra identitatea donatorului. Fiecare organizație județeană este împuternicită să exercite toate drepturile și să efectueze toate activitățile permise de lege în unitatea administrativ-teritorială în care este constituită.
Art. 6.8. Donațiile mai mari de echivalentul în lei a 5000 Euro vor trebui supuse examinării și aprobării Comisiei de Etică.
Art. 6.9. Veniturile PLAN pot fi cheltuite pentru următoarele destinații: întreținerea și dotarea sediilor; plata personalului (inclusiv din secretariatele din județe); deplasări în scopuri organizatorice și de promovare, inclusiv pe internet; deplasări internaționale în interes politic; realizarea evenimentelor partidului, a conferințelor de presă sau pentru promovare prin reclamă în media; investiții în bunuri mobile și imobile; constituirea de depozite bancare în vederea alegerilor, sub supravegherea Comisiilor de Cenzori alese de structurile decizionale cu atribuții în acest sens.
Secțiunea a II-a. Patrimoniul Partidului
Art. 6.10. Patrimoniul Partidului este format din bunurile mobile și imobile deținute în proprietate sau obținute în condițiile legii.
Art. 6.11. Activitatea financiar-contabilă a Partidului este coordonată de TREZORIERUL partidului ca persoană responsabilă de administrarea fondurilor partidului politic la nivel Național, asistat de trezorierii la nivel județean și asimilat, și este supusă controlului Comisiilor de Cenzori.
7. Încetarea Activității Partidului
Art. 7.1.Partidul își încetează activitatea în următoarele situații:
(i) autodizolvare, hotărâtă de CONVENȚIA NAȚIONALĂ a PLAN, cu votul a peste două treimi din numărul delegaților;
(ii) dizolvare, pronunțată pe cale judecătorească și prin hotărârea Curții Constituționale;
(iii) constatarea încetării existenței sale prin inactivitate, de către Tribunalul București, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din Legea partidelor politice nr. 14/2003.
8. Dispoziții Finale și Tranzitorii
Art. 8.1. Prezentul Statut este valabil din momentul adoptării și va putea fi modificat in condițiile prevederilor lui și cu respectarea dispozițiilor legii partidelor politice.
Art. 8.2. Statutul poate fi completat cu Regulamente de organizare și funcționare, aprobate de CONSILIUL PERMANENT NAȚIONAL.
Art. 8.3. Lucrările structurilor de conducere ale PLAN, la orice nivel, se pot desfășura și on-line, prin e-mail sau altă formă de comunicare accesibilă tuturor celor implicați.
Art. 8.4. În cadrul alegerilor interne, votul se poate exprima și electronic (email sau altă formă) după caz, în urma deciziei adoptate de CABINET, care va stabili și comunica membrilor adresa de email sau numărul de telefon unde se vor transmite voturile, respectiv Comisia care numără și validează procedura de vot electronic.